luni, mai 16, 2011

Mica istorie a rochiei de mireasa




A. Traditia rochiei albe de mireasa e, cumva, recenta –
apartine doar sec XX. Pana in sec XX, in alb s-au imbracat la nunta destul de
putine femei, si noi am aflat doar de cateva regine – Philippa a Angliei (prin
1300...), Maria Tudor a Scotiei, Regina Victoria a Marii Britanii (aia mare,
care a nascut vreo 9 copii si “epoca victoriana”). Ea e “cheia” misterului.
Pana in sec XX, femeile simple se imbracau in “haina cea
buna” – adica portul traditional un pic mai impodobit, haina de mers la
biserica, etc. Capul era tratat special, fiind gatit ceva mai mult si mai scump
(dupa puterea fiecaruia). Dar tot in zona traditionala.
Femeile nobile (si bogate), reginele, aveau rochii f
elaborate (mai ales dupa sec al XVI-lea, adica odata cu fastuosul baroc). Luxul
maxim era ca rochia sa fie tesuta sau brodata cu fir de aur sau argint. Intr-o
vreme a fost foarte la moda albastrul, chipurile, fiind culoarea Fecioarei Maria,
simbolul fecioriei. Bla bla, de fapt era culoarea regala a Frantei, plus
culoarea preferata a influentei Madame de Pompadour (a doua jum. a sec XVIII,
adica rococco-ul, cand culoare emblema era, desigur albastrul). Cica tocmai de
acolo se trage traditia actuala a purtatului de “ceva albastru” la nunta. In
vremurile de demult (ca si acum de altfel) hainele, mai ales importanta haina
de nunta era oglindirea statutului social, al familiei si mediului de unde
provenea mireasa. Pe atunci albul (albul aproximativ, ca nu era stralucitor ca
azi, pt ca nu aveau Ariel :) era accesibil tuturor. Culorile vii in schimb erau
greu si scump de obtinut. Deci cele mai stralucitoare tinute nu erau in nici un
caz albe. Tocmai de aceea pana si ultima slujnica evita albul. Macar in ziua
nuntii ei sa aiba alta culoare decat cea a camasii de noapte :). In tarile
nordice era popular negrul, in Asia rosul... in rest
toate culorile, nicidecum alb. De altfel albul nici macar nu e culoare.

Totusi, o traditie a rochiei albe exista, doar ca nu are
legatura cu traditia noastra – in antichitate, in tarile “civilizate” (Grecia,
Egipt, Roma) miresele purtau alb, albul fiind culoarea puritatii. Dar nu din
cauza asta ne imbracam noi azi in alb la nunta. Ci din cauza faptului ca in
1840 regina Victoria
s-a casatorit purtand o rochie alba. Asta in ciuda (si mai ales pt ciuda)
insistentelor si amenintarilor mamei ei. Esential a fost faptul ca mirilor li
s-a facut o fotografie, care a fost puternic popularizata. A fost prima fotografie
de nunta facuta vreodata, oficial, si nu intamplator, mireasa era cea mai tare
femeie (si monarh) la acea ora din lume. Fotografia
a facut inconjurul lumii. Deci: adolescenta incapatanta + puterea unui imperiu + presa = traditia rochiei albe. Desigur ca
toate miresele, incepand din Anglia, dar propagandu-se
rapid, au adoptat aceasta moda, ca doar toate vrem sa fim printese si regine,
dintotdeauna, nu doar de ieri-alaltaieri.
Anii ’20 – rochia alba pana sub genunchi, cu trena lunga, voalul
acoperind fruntea in stilul clos... Coco Chanel a “inventat” acest gen de
rochie. De altfel ea a inventat moda sec XX, femeia moderna... (Uf, despre
Marea Coco tre sa scriu special).
Anii ’30-’40, rochia se lungeste iar pana in pamant. Talie viespe, in jos
clos.
Anii ’50 – din nou traditia victoriana, devenita vesnica de
atunci. Prin anii ’60 cateva mirese au indraznit sa poarte mini!!! Dar putine,
nu-i motiv de ingrijorare. Anii ’70 – desigur rochia maxi cu talie empire, doar
ca alba. Anii ’80 – infoiala si volumul maxim, varful constituindu-l rochia de
mireasa a Dianei, alta printesa care a marcat moda mireselor. De la ea ne
parvine moda (care a devenit uniforma) a rochiei infoiate, umflata, cu arcuri,
captuseli, ursi polari sau ce s-o mai fi bagand sub ea, ca sa fie imensa, si
fastuoasa (chiar daca e din poliester ieftin, si chiar daca mireasa e mica si
grasa).

PS: Am uitat sa zic de buchetul de mireasa. Dezamagire si aici: in Anglia Evului Mediu oamenii nu prea se spalau. Regina Elisabeta cea Mare a ramas celebra pt replica "Fie ce-o fi, eu odata pe an ma spal!". Pe atunci mai circula o vorba: "Un om e bine sa se spele de 2 ori in viata: la botez si cand se spala mortul". De aceea s-a incetatenit obiceiul ca miresele sa poarte in brate un buchet parfumat de flori de camp - ca sa-i mai acopere mirosul. De altfel nuntile aveau loc majoritatea la inceputul verii, pt ca prin mai se incalzea apa din rauri si oamenii de la tara faceau o binemeritata baie.

B. Semnificatia
albuluiv(tot legat de mirese)
In timpul alor mele studii (arte decorative- design textil), am avut o
perioada cand am lucrat numai cu alb. Trei ani am pictat, am tesut, etc...
totul in alb. Trei ani. Asa ca atunci m-am documentat un pic ce e cu albul.
Albul nu e culoare. E non-culoare (ca si negrul). Optic
vorbind, e format din toate culorile, doar ca optica e o stiinta recenta.
Traditional, in registrul evidentei oricui, albul nu contine nici o culoare, e lipsa culorilor. De
aceea albul e culoarea inceputului si a sfarsitului, culoarea neantului, a
golului, a nimicului, a nefiintei, si de aici - culoarea mortii. Nu a vietii.
Pe intreg globul pamantesc, in multe din civilizatii (fara sa fie legate),
albul a fost culoarea de doliu. Inclusiv in Europa, inclusiv pe teritoriul
actual al Romaniei. De altfel exista si azi cateva locuri in Romania,
unde bocitoarele poarta baticuri albe pe cap la inmormantari, pastrand filiera
unei traditii f vechi. In Asia se stie ca albul e doliu
si ghinion...

Ca fapt divers: negrul a devenit culoare de doliu in Europa
occidentala odata cu marea ciuma, din cauza mizeriei, a funinginei (totul se
ardea, in speranta protejarii de boala). A ramas intiparita viziunea omului in
negru, cu cioc, care mergea in casele ciumatilor (doctorul, saracu’). Tot de
atunci e si jocul “Omul negru”: “Este ora unu, omul negru, n’a venit! este ora
doua...” etc. L-ati jucat cand erati mici? (si eu!) Kreepy, nu? E vorba de
ciuma, mizerie si moarte...

Si mai e ceva spooky legat de albul unei rochii: in traditia
europeana (crestina) in a carei sfera suntem si noi, exista 3 haine obligatorii
albe, desemnand situatii importante, variatiuni ale uneia de fapt: 1. Camasa
logodnicei (si de aici provine traditia rochiei albe de mireasa), 2. Camasa
calugaritei in timpul ceremoniei de calugarire – care e tot camasa de logodna
(logodna cu Hristos) si 3, (prima de fapt) cea mai importanta, care le-a
“nascut” pe celelalte – camasa alba a condamnatului la moarte. De ce? Pt ca
albul e culoarea drumului fara intoarcere, al unei sorti implacabile, impotriva
careia nu te poti impotrivi. Cam asta era logodna (nunta)
pt o femeie, pana nu demult.


marți, mai 10, 2011

CATALOG GHIDUL MIRESEI 2011



.http://issuu.com/ghidulmiresei/docs/catalog1r?mode=embed&layout=http%3A%2F%2Fskin.issuu.com%2Fv%2Flight%2Flayout.xml&showFlipBtn=true